Guvernarea PSD – ALDE transformă companiile de stat în companii de partid
Deputata USR, Cristina Prună, a declarat astăzi într-o conferință de presă că printr-un amendament susținut de Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, guvernarea PSD – ALDE transformă companiile de stat în companii de partid.
În cadrul dezbaterilor privind o inițiativă legislativă de exceptare a unor companii de stat de la aplicarea regulilor guvernanței corporative stabilite de OUG 109/2011, președintele Comisiei pentru industrii și servicii a susținut un amendament prin care companiile de stat care vor fi exceptate de la aplicarea OUG 109/2011 vor fi decise prin Hotărâre de Guvern.
Uniunea Salvați România consideră că printr-un astfel de amendament, coaliția PSD – ALDE întoarce companiile de stat sub comanda politică a partidelor de guvernare pentru servirea propriilor interese economice și a clientelei lor politice.
”Procedural, Guvernul va putea excepta de acum înainte orice companie își dorește printr-o simplă Hotărâre de Guvern. PSD consfințește astfel nepotismul și neprofesionalismul în companiile de stat care se vor transforma într-o vacă de muls pentru interesele private ale actualei majorități parlamentare. Reprezentanții PSD și ALDE din Comisia pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților au forțat creșterea numărului de companii care vor fi exceptate de la prevederile OUG 109/2011 astfel încât numirile în aceste companii să nu se mai facă prin concurs transparent, ci prin cadouri politice către camarila de partid.”, a declarat deputatul Cristina Prună în conferința de presă a USR de astăzi.
Întoarcerea numirii managementului companiilor de stat la pixul liderului PSD, Liviu Dragnea face parte din asaltul mai amplu al coaliției de guvernare la companiile naționale profitabile care au fost lăsate fără bani de investiții pentru dezvoltarea sau întreținerea unor infrastructuri sensibile pentru siguranța populației.
”Foamea de bani și disperarea de a mitui populația cu creșteri salariale și de pensii nesustenabile a făcut ca actualul Guvern să treacă la decapitalizarea celor mai importante companii de stat din domeniul energiei. Rezultatul, previzibil și inevitabil, va fi că orice investiție în retehnologizare și dezvoltarea acestor companii va fi stopată, iar în final românii vor fi expuși unor pericole care țin de securitatea alimentării cu energie”, afirmă Cristina Prună.
În acest sens, Uniunea Salvați România i-a invitat la Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților pe miniștrii Economiei și Energiei, împreună cu directorii principalelor companii din sectorul energetic pentru a explica în ce fel vor reuși să asigure securitatea energetică a României după ce Guvernul le-a lăsat fără resurse financiare.
Deputata Cristina Prună a anunțat astăzi că invitația miniștrilor Economiei și Energiei, alături de managerii companiilor de stat la audieri în cadrul Comisiei pentru industrii și servicii a fost blocată de președintele Comisiei, Iulian Iancu care nu a considerat oportună o dezbatere cu privire la siguranța alimentării cu energie a populației.
USR îi invită pe miniștrii Economiei și Energiei la audieri în Parlament
Decapitalizarea companiilor din energie va atrage după sine un dezastru de proporții
Uniunea Salvați România atrage atenția Guvernului, Parlamentului și întregii societăți că politicile populiste ale actualei majorități guvernamentale vor duce la un dezastru inevitabil în domeniul energiei.
Foamea de bani și disperarea de a mitui populația cu creșteri salariale și de pensii nesustenabile a făcut ca actualul Guvern să treacă la decapitalizarea celor mai importante companii de stat din domeniul energiei. Rezultatul, previzibil și inevitabil, va fi că orice investiție în retehnologizare și dezvoltarea acestor companii va fi stopată, iar în final românii vor fi expuși unor pericole care țin de securitatea alimentării cu energie.
Deputatul USR, Cristina Prună îi invită la Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților pe miniștrii Economiei și Energiei, împreună cu directorii principalelor companii din sectorul energetic pentru a explica în ce fel vor reuși să asigure securitatea energetică a României după ce Guvernul le-a lăsat fără resurse financiare.
”În goană disperată după fonduri, PSD a început să colecteze la un nivel alarmant dividendele companiilor din sistemul energetic. Fără această resursă financiară, respectivele companii nu vor mai fi în stare să își implementeze programele de investiții necesare asigurării alimentării cu energie. Putem anticipa un posibil black-out dezastruos pentru economie și pentru securitatea populației atât timp cât aceste companii vitale pentru sistemul energetic sunt împiedicate să reinvestească profitul obținut în proiecte noi sau pentru întreținerea rețelelor”, afirmă Cristina Prună, membru în Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților.
Miniștrii invitați la audieri, împreună cu directorii companiilor energetice vor trebui să explice cum se vor descurca Transgaz și Transelectrica în anul care urmează fără resursele necesare întreținerii infrastructurii de transport și alimentare cu gaz și energie electrică. Dar într-o situație la fel de critică se află și restul companiilor din sectorul energetic.
”Hidroelectrica este decapitalizată înaintea procesului de listare, ceea ce o va pune într-o situație fragilă în raport cu viitorii investitori, Nuclearelectrica are nevoie de continuarea investițiilor în noi grupuri la Cernavodă, Romgaz trebuie să își dezvolte noi capacități de producție dacă România dorește să valorifice noile zăcăminte descoperite. Însă, niciunul dintre aceste obiective strategice nu va putea fi realizat din cauza politicilor actualului Guvern”, susține Cristina Prună.
Uniunea Salvați România consideră că PSD și ALDE se comportă iresponsabil, iar prețul final al unui dezastru în sistemul energetic va fi plătit cât de curând de către toți românii ca urmare a politicilor populiste promovate în ultimele nouă luni de către coaliția de guvernare.
Conferința de lansare a Rețelei Parlamentare privind politicile în materie de diasporă, organizată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE)
Am făcut parte 9 ani de zile din Diaspora românească, așa că mă bucur să am șansa să fiu “avocatul” acesteia în instanțe în care mesajul poate fi cu adevărat auzit.
În perioada 7-8 septembrie am participat la Conferința de lansare a Rețelei Parlamentare privind politicile în materie de diaspora, organizată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), găzduită de Parlamentul Portughez, la Lisabona.
România a beneficiat în nenumărate rânduri de pe urma diasporei care trăiește și muncește în afara granițelor. Pe lângă contribuția economică prin miliardele de euro trimise în țară, dialogul intercultural susținut în țările gazdă a contribuit la promovarea valorilor europene înapoi în România. Diaspora a arătat de-a lungul timpului că poate juca un rol important pe scena politică din România, influențând de multe ori soarta alegerilor în direcția reformelor și valorilor pro-europene.
Lansarea acestei rețele parlamentare pentru promovarea politicilor în ceea ce privește diaspora reprezintă recunoașterea rolului activ pe care diaspora îl joacă în dezvoltarea țărilor de origine, dar și contribuția importantă a acestora în construcția unor societăți inclusive, încurajarea participării democratice, precum și promovarea relațiilor bilaterale la nivel politic și economic între țările de origine și țările gazdă.
Rețeaua parlamentară va activa sub forma unei platforme ce va promova diverse reforme politice și legislative privind rolul diasporei în țările de origine și în țările gazdă.
Mai mult, va facilita schimbul de informații asupra bunelor practici între adunările parlamentare din țările de origine și din țările gazdă și asociațiile din diaspora, va promova rolul acestor asociații în integrarea migranților în societățile gazdă și va dezvolta colaborarea între țările de origine și statele gazdă, asigurând fructificarea beneficiilor bilaterale care decurg în urma unor relații bune între comunități și maximizând avantaje pragmatice de toate părțile dar și coeziunea socială a statelor gazdă.
La conferință au participat parlamentari din statele membre ale Consiliului Europei, dar și ai unor state din spațiul mediteranean, precum și reprezentanți ai societății civile din diaspora.