Parlamentul anchetează elucubrațiile PSD-ALDE, dar e total dezinteresat de blocarea votului românilor din Diaspora
Uniunea Salvați România dezaprobă ferm modul în care Parlamentul României este pus, constant, în slujba PSD și ALDE. Resurse importante vor fi alocate de cele două Camere pentru a ancheta invențiile proliferate de liderii partidelor la putere pe tema fraudării alegerilor europarlamentare și a referendumului pe Justiție, în timp ce, același Parlament, a ignorat total bătaia de joc la care au fost supuși pe 26 mai românii din Diaspora.
„În urmă cu aproape o lună, USR a cerut formarea unei comisii speciale care să ancheteze îngrădirea dreptului de vot al românilor din Diaspora, în condițiile în care zecii de mii de cetățeni români din străinătate nu au putut să-și exercite un drept garantat de Constituție. Bineînțeles că Parlamentul a ignorat total cererea, stă și acum prin cine știe ce sertare. Dar, acum, într-o completă bătaie de joc, Parlamentul înființează o comisie specială care să verifice invențiile rostogolite de liderii PSD și ALDE, prin studiourile tv, pentru a-și scuza în fața electoratului scorurile proaste obținute pe 26 mai. Oricum, ne aflăm într-o situație aberantă: PSD și ALDE înființează o comisie care să vadă dacă au fost fraudate alegerile organizate de PSD și ALDE”, a declarat Cristina Prună, liderul grupului USR din Camera Deputaților.
Decizia Birourilor Permanente Reunite de înființare a unei comisii parlamentare de anchetă privind alegerile din 26 mai și posibilele fraude este cu atât mai inexplicabilă cu cât președintele Autorității Electorale Permanente, Florin Mitulețu-Buică, a declarat că nu au fost fraude la votul din 26 mai.
„PSD și ALDE nu au înțeles nimic, continuă delirul comunicării publice cu fraude ale statului paralel și cu forțe străine care amenință democrația din România. De data asta, rolul vârfului de lance în lupta cu aceste forțe ascunse e jucat de domnul Tăriceanu, care dă în fiecare zi măsura farsei pe care a jucat-o poporului român atunci când s-a prezentat drept om de stat. Nu, nu e nicio forță ascunsă, nu e nicio conspirație, e doar poporul român care, după ce PSD și ALDE și-au bătut joc de el în ultimii doi ani, își manifestă vocația europeană și atașamentul față de valorile democrației și ale statului de drept. Nimeni nu îi poate împiedica, însă, pe liderii PSD și ALDE să fie ridicoli și nici să-și grăbească dispariția din prezentul României”, a declarat și deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.
USR a cerut Camerei Deputaților, imediat după votul din 26 mai, alături de PNL, PMP și câțiva parlamentari Pro România, înființarea unei comisii de anchetă parlamentară pe votul din Diaspora. Biroul Permanent al Camerei a tergiversat introducerea cererii pe ordinea de zi a plenului, iar când, într-un final, aceasta a fost introdusă, a fost pusă pe poziția 35. Solicitările USR ca cererea să fie adusă pe primul punct al ordinii de zi a rămas, la fel, fără răspuns.
Comisia solicitată de USR, alături de celelalte partide din Opoziție, viza îngrădirea dreptului la vot al cetățenilor din Diaspora, având următoarele obiective:
– Circumstanțele în care a fost stabilit un număr de secții de votare ce s-a dovedit a fi insuficient;
– Cine au fost responsabilii pentru organizarea defectuoasă a alegerilor din Diaspora;
– În ce măsură observatorii de la secții au acordat asistența necesară alegătorilor pentru a fi îndrumați spre alte secții de votare;
– De ce nu s-a prelungit programul de votare la secțiile cu probleme din Diaspora.
Petrochimia românească suferă
Cifrele sunt elocvente: România este un importator net de produse petrochimice!
Motivul? Rezervele de gaze naturale din Marea Neagră nu au fost importante pentru țară, erau importante pentru Liviu Dragnea, în negocierile secrete pe care le organiza vara trecută, în spatele ușilor închise!
Anul trecut, pe vremea aceasta, el ne desena cu carioca la tablă câți bani vom câștiga noi, din exploatarea gazelor din Marea Neagră. O fanfaronadă, din care România a ieșit cel mai mare pierzător. În loc să încasăm 3 miliarde de dolari pe an, din producția lor, și să le valorificăm în industrie, PSD a ales să țină aceste gaze naturale în pământ.
Și știți ce este jenant? PSD se ocupă, de când a venit la guvernare, să șubrezească statul de drept și să-i intoxice pe români cu teorii ale conspirației. În loc să valorificăm resursele naturale pe care le avem și să producem în țară bunuri cu valoare adăugată, pentru că încă mai avem expertiză, banii se duc pe exporturi! Cumpărăm produse petrochimice din afară pe care puteam să le facem în România!
În loc să atragem investiții și să generăm locuri de muncă, finanțăm lanțurile industriale ale țărilor de unde importăm. Iar când PSD intenționa să facă ceva, într-un final, voia să-i dea gaze naturale la preț preferențial lui Ioan Niculae! Adică, ori le ținem în pământ, ori facem o combinație cu ele, așa s-au gândit pesediștii și domnii de la ANRE. Atât poate, de fapt, PSD să facă!
Și ne întrebăm de ce deficitul balanței comerciale, adică raportul dintre importuri și exporturi, se adâncește! Uite, de-aceea!
România în beznă 9 ore pe an
Nici nu e de mirare că românii au cele mai multe întreruperi forțate în alimentarea cu curent electric din toată Uniunea Europeană: 563 de minute pe an, de căciulă! În condițiile în care media este de 175 de minute.
Păi, statul se joacă cu numirile în consiliile de conducere ale companiilor strategice de parcă ar organiza un reality show. Cine nu trece proba obedienței este schimbat. La Transelectrica, de exemplu, cinci membri ai directoratului și președintele consiliului de supraveghere sunt numiți provizoriu. Ei ar trebui să răspundă de investițiile companiilor, dar mandatul lor se înnoiește din patru în patru luni. Ce plan de afaceri să faci dacă tu știi că postul tău este provizoriu? De ce ți-ar păsa? Timpul trece, leafa merge!
Aceasta este moștenirea guvernării PSD-ALDE: salarii mari, bonusuri, conduceri ținute sub control politic, penurie de investiții, intervenționism în piață și o filosofie care nu-i stimulează pe transportator și pe distribuitorii privați să înnoiască rețelele. Și toate au consecințe în calitatea serviciului oferit.
20% dintre români nu își pot plăti factura la energie și gaze
În România, 1 din 5 români ar trebui să beneficieze de măsuri de protecție pentru a-și putea achita facturile curente la încălzire, electricitate și gaze naturale, deoarece veniturile de care dispun sunt foarte mici.
Guvernul a găsit „soluția” la această problemă: să facă o comisie interministerială pentru a discuta normele de aplicare pentru identificarea consumatorilor vulnerabili. Pe zona de energie am mai avut parte de comisii interministeriale, și la cărbune și la termie, însă nu a rezultat nicio soluție pentru a rezolva problemele cu care se confruntă aceste sectoare.
Ce este de reținut este că, în realitate, Guvernul PSD-ALDE aplicarea normelor protecției consumatorului vulnerabil care sunt prezente în Legea 196/2016. În schimb, a ales cartea popopulismului și, vrând să facă un serviciu populației, a plafonat prețul doar la producția de gaze naturale. Ca urmare, Comisia Europeană a declanșat un infringement la adresa României și, în plus, această măsură a pus în pericol securitatea aprovizionării cu gaze naturale a României!
Această comisie interministerială este varianta clasică de a te preface că muncești. Este o modalitate de a-i arăta Comisiei Europene, care așteaptă pașii următori pentru infringement, că Guvernul este preocupat. Doar că PSD, în special, și-a trădat propriul electorat, abandonându-l în frig pentru a nu știu câta iarnă.
Fără cărbune stingem lumina
CE Oltenia este unul dintre pilonii securității energetice, să nu uităm asta. Fără producția de lignit, astăzi, România ar fi în beznă.
Așa că, în loc să ne văicărim în dulcele stil clasic, mai bine am pune mâna să facem treaba! Iar USR și PLUS au identificat o soluție pentru problemele pe care CE Oltenia le are: compania poate depune proiecte ca să atragă fonduri bănesti din certificatele de carbon pentru modernizarea unor instalații în scopul reducerii emisiilor de CO2.
Am explicat, într-o conferință de presă la Târgu Jiu, că acest lucru ar putea fi posibil prin mecanismul articolului 10c din Directiva UE 2018/410 și prin Fondul de Modernizare.
Ministerul Energiei, într-un răspuns la o interpelare pe care am adresat-o in luna mai, a spus că, începând cu 12 iunie, va da start unei curse contracronometru pentru depunerea acestor proiecte. Termenul limită este 30 Iunie. Perioada este destul de strânsă. Eu sper că va exista o mobilizare și nu va fi cazul să constatăm la finele lunii ca iar am ratat o oportunitate prețioasă pentru sectorul energetic românesc.
Cum se vede sectorul energetic românesc de la Bruxelles?
Concluziile Comisiei Europene despre sectorul energetic reprezintă un mare semnal de alarmă pentru toți „experții” și „oamenii de bine” care gravitează în jurul acestui sector.
Explicațiile indică un număr de cauze pentru modul defectuos în care este administrat acest sector:
1️⃣ Investițiile publice în infrastructura energetică, deși au fost semnificative de la intrarea României în UE, nu au avut efectul de a dezvolta acest domeniu. Mai pe românește, s-au tocat bani iar calitatea serviciilor este proastă! Lucrul acesta se resimte în factura oamenilor care plătesc bani grei pentru pierderile din rețea, nu pentru sisteme moderne care să crească valoarea și eficiența serviciilor energetice.
2️⃣ Interconectarea rețelelor energetice continuă să fie deficitară. Politicienii români, când nu au argumente, fac apel la Divinitate. De multe ori i-ați auzit spunând că România e o țară binecuvântată, pentru că are resurse naturale. Dacă nu mai ai cu ce exploata acele resurse, cum începe să fie cazul României, lipsa unor interconexiuni pentru acces la alte surse de energie va pune o presiune uriașă pe sistemul energetic. Vom vedea asta, din nou, la iarnă.
3️⃣ Comisia spune că există în continuare provocări în ceea ce privește atingerea țintei de eficiență energetică. E o exprimare elegantă, pentru că noi chiar suntem într-o procedură de infringement pe eficiență energetică. Am mers mult prin țară în ultimul an și am văzut indolența autorităților care nici în 2019 nu au reușit, mai ales în orașele mici, să facă suficiente lucrări de izolare termică pentru a crește confortul oamenilor în locuințe.
4️⃣ Transparența și publicarea rezultatelor financiare și operaționale ale companiilor de stat nu s-au îmbunătățit. Listarea la bursă a fost demonizată ani la rândul de politicienii care manevrează interese oculte în acest sector, deoarece transparența le dejoacă interesele. Nu le convine, evident!
5️⃣ Regulile de guvernanță corporativă continuă să fie aplicate doar sporadic. Cel mai grăitor este cazul Transelectrica, unde membrii directoratului, recent, au fost numiți provizoriu, pentru un mandat de 4 luni. Parcă vorbim despre un reality show unde așteptăm să vedem cine dintre concurenți va fi primul eliminat, nu despre o companie strategică a statului român!
În rest, economia României o duce nespus de prost. Actuala guvernare ignoră fondurile UE, investițiile în infrastructură sunt de proastă calitate, bugetul pe anul acesta se abate de la regulile fiscal-bugetare, colectarea TVAului este deficitară, iar evaziunea fiscală rămân două fenomene necombătute suficient.
Read More
Modificările aduse legii termiei erau împotriva cetățenilor și este bine că acest act normativ s-a întors la comisie!
Cum să-i obligi pe cetățeni să rămână captivi sistemului centralizat, să nu se poată debranșa și să-și aleagă alte opțiuni, dacă autoritățile locale, ani de zile, au aruncat cu banii pe fereastră și au păstorit găuri negre?! Ce absurditate e asta, să-i obligăm pe oameni să stea în frig?!
Noi vrem să ne uităm la interesul cetățeanului, iar acest lucru înseamnă să-i dăm oportunitatea să aleagă, nu să-l ținem captiv într-un sistem care este prost și care nu funcționează sub nicio formă!
Read More
Modificările aduse legii termiei erau împotriva cetățenilor și este bine că acest act normativ s-a întors la comisie!
Cum să-i obligi pe cetățeni să rămână captivi sistemului centralizat, să nu se poată debranșa și să-și aleagă alte opțiuni, dacă autoritățile locale, ani de zile, au aruncat cu banii pe fereastră și au păstorit găuri negre?! Ce absurditate e asta, să-i obligăm pe oameni să stea în frig?!
Noi vrem să ne uităm la interesul cetățeanului, iar acest lucru înseamnă să-i dăm oportunitatea să aleagă, nu să-l ținem captiv într-un sistem care este prost și care nu funcționează sub nicio formă!