Ce trebuie să înțelegem din greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia și care este viitorul cărbunelui românesc
Starea sectorului carbonifer românesc este în continuă degradare de zeci de ani. Ani la rândul, statul a neglijat condițiile inumane din minerit și a ignorat cu bună știință rolul pe care în deține cărbunele în asigurarea confortului nostru zilnic. Greva minerilor din Gorj ne-a arătat, de fapt, că sistemul energetic a ajuns într-un punct critic, din care va fi foarte greu să ieșim.
Condițiile de muncă din mineritul românesc: de la cărbune la robie
Condițiile de muncă din sectorul minier sunt groaznice! Minerii au fost buni doar pentru jocurile politice ale diverselor guverne post-decembriste, în rest, au fost tratați de parcă ar fi ultimii oameni. Au fost abandonați în negura timpului și lăsați să lucreze în niște condiții înfiorătoare pentru secolul în care trăim. Fie că vorbim de minerii care lucrează în subteran, în Valea Jiului, sau de cei din carierele din Gorj, de la CEO, toți se confruntă cu aceleași neajunsuri.
Cărbunele românesc este exploatat cu „tehnologie” veche de peste 40 de ani. Utilajele sunt uzate fizic și moral și au un randament foarte scăzut. În multe cazuri, ca să poată munci, minerii vin chiar și cu scule de acasă. Pentru a face economii, rigurozitatea proceselor de producție a avut de suferit. Înainte, se făceau stocuri mai mari de cărbune, dar ele fie se degradau și nu mai puteau fi folosite, fie se autoaprindeau. Pentru a elimina costurile de depozitare și de stivuire, în timp, cantitățile de cărbune stocat s-au diminuat. În loc ca banii economisiți să fie folosiți în interesul acestor companii, în schimb, mineritul românesc a fost muls de bani de tot felul de cercuri de interese.
Echipamentele de protecție folosite de mineri sunt incomode, sunt printre cele mai ieftine, și mai rău îi încurcă decât să îi ajute. De multe ori se întâmplă ca ei să nu beneficieze nici măcar de hârtie igienică sau de săpun, lucruri de neconceput, astăzi, la locul de muncă.
Minerii se salută cu „Noroc bun!”. În spatele acestei urări stau pericolele pe care trebuie să le înfrunte și despre care se știu foarte puține. Minerii au nevoie de noroc bun nu doar atunci când coboară în subteranul unei mine din Valea Jiului sau când merg la carieră, în Gorj. Au nevoie de noroc pentru a face față bolilor profesionale și improvizațiilor la care sunt nevoiți să recurgă pentru a-și desfășura activitatea zilnică.
Minerii, stigmatizați în anii ’90, au fost lăsați fără perspective profesionale și abandonați. De ei, politicienii își aduc aminte doar în campaniile electorale și nicidecum nu sunt îngrijorați de condițiile inumane de muncă sau de accidentele mortale care au îndoliat sute de familii.
De ce este important cărbunele pentru sistemul energetic românesc?
Expertiza actualilor guvernanți în acest domeniu depinde de divinitate. „Suntem binecuvântați că avem un mix energetic diversificat”. Aceasta este dogma care fundamentează strategia energetică elaborată de guvernarea PSD-ALDE.
Cărbunele, în producția de energie electrică, are o pondere medie de 30%. Peste două treimi este asigurată de Complexul Energetic Oltenia, o companie secătuită de interese obscure și care lasă impresia că va rata și ultimul tren al retehnologizării și al adaptării la noul context european de reducere a emisiilor de carbon.
Dacă guvernarea PSD-ALDE conștientiza cu adevărat rolul strategic al cărbunelui în asigurarea securității energetice, ar fi trebuit să descurajeze căpușarea celor două companii de stat din sector și să urgenteze implementarea unor planuri realiste de restructurare și modernizare pentru ca acestea să facă față noilor exigențe de mediu curat.
În schimb, CEO și CEH au ajuns într-o stare deplorabilă
În pofida acestei realități, cei doi mari producători de lignit și huilă au ajuns, din cauza unui management defectuos cu binecuvântare politică, să se confrunte cu niște probleme uriașe. Aceste două companii de stat au fost conduse fără criterii de eficiență economică, fără să dea socoteală nimănui și fără un plan de afaceri care să ia în considerare evoluțiile viitoare din sectorul energetic.
S-a creat iluzia că CEO și CEH sunt companii responsabile care administrează resursele energetice ale românilor, dar, de fapt, au fost folosite doar ca vehicul electoral și ca pușculițe de partid.
Toți acești bani scurși din conturi le-au răpit posibilitatea de a avea o șansă în fața creșterii de preț al poluării, adică al certificatelor de carbon, lucru care ar fi făcut ca România să treacă printr-o tranziție energetică lină. Controlul politic, plafonarea prețului la energie și taxa de 2% pe cifra de afaceri nu sunt decât bomboanele așezate cu grijă pe coliva mineritului românesc.
Complexul Energetic Hunedoara se află într-o stare de degradare mult mai avansată decât Complexul Energetic Oltenia. Statul român trebuie să recupereze ajutorul de stat de 60 milioane de euro acordat acestei companii, deoarece PSD și ALDE, timp de doi ani, nu au fost în stare să prezinte un plan coerent de restructurare. În plus, compania este cel mai mare datornic la bugetul de stat. Activitatea minieră a rămas incertă și mult mai nesigură pentru că, deși minerii au fost disponibilizați, sunt factori locali care promit continuarea exploatării pentru a nu-și pierde influența. Această abordare contravine inclusiv angajamentelor pe care Guvernul român și le-a luat în fața Comisiei Europene.
Complexul Energetic Oltenia a încheiat anul 2018 cu o pierdere de aproximativ 1 miliard de lei. Perspectivele incerte ale companiei, accentuate de plafonarea prețului la energie și de taxa de 2% pe cifra de afaceri, măsuri adoptate de guvernul PSD-ALDE, i-au determinat pe mineri să răbufnească. Condițiile de muncă vitrege accentuează starea precară a companiei, care va trebui să găsească resurse financiare să plătească sume impresionante pentru certificatele de carbon, asta dacă vrea să își mențină ritmul producției. În condițiile unui preț plafonat la energie electrică, stabilit din pixul unor politicieni, acest lucru va fi o adevărată provocare. Acesta este cel mai bun moment pentru managementul CEO să curețe compania de activele nesănătoase care pun presiune pe resursele financiare ale acesteia.
Există viitor pentru cărbunele românesc și pentru zonele carbonifere?
Ceasul a început demult să ticăie, dar responsabilii se fac că nu îl aud. Soluțiile care au fost puse pe masă de actualii guvernanți denotă lipsă de viziune și nerealism. Perspectivele trebuie să țină cont de două aspecte importante. În primul rând, vorbim despre perspectiva socio-economică: ce facem cu cei 5000 de oameni de la CEH, cu cei peste 13000 de oameni de la CEO și cu furnizorii de utilaje și servicii care deservesc aceste companii și care, la rândul lor, au angajați? Care sunt alternativele care pot fi oferite acestor oameni pentru ca cele două regiuni să nu ajungă atât de depopulate încât să concureze cu deșertul Sahara? În al doilea rând trebuie să ne uităm la perspectiva sistemului energetic românesc. Ce punem în locul cărbunelui, care astăzi asigură până la 30% din necesarul de consum la României? Soluțiile stau în fața noastră de ceva vreme.
Platforma regiunilor carbonifere în tranziție a fost lansată de Comisia Europeană încă din decembrie 2017. Este o inițiativă europeană care își propune să finanțeze proiecte în zonele carbonifere din Europa care trec prin tranziția către energie nepoluantă. Fondurile alocate vor fi stabilite în cadrul următorului buget UE și este posibil să fie consistente. Valea Jiului este deja parte din această platformă. În februarie 2018, i-am adresat o scrisoare comisarului european pentru energie și climă, Miguel Arias Canete, pentru ca acest lucru să se întâmple. De aici încolo, guvernul, primăriile și comunitățile locale din Valea Jiului trebuie să lucreze împreună pentru a veni cu propuneri viabile de proiecte.
Gorjul ar putea fi următoarea regiune care să fie promovată de guvern în cadrul acestei platforme. Ba chiar, ar trebui ca funcționarii europeni să fie invitați în Valea Jiului și în Gorj pentru ca aceștia să realizeze care sunt nevoile acestor zone. Bruxelles-ul nu va inunda nici valea Jiului și nici Gorjul cu bani europeni pentru că ne simpatizează. E nevoie de proiecte concrete, de insistentă și de un guvern cu adevărat interesat de soarta acestor oameni.
Problema poluării cărbunelui trebuie rezolvată. Normele de mediu pe care atât CEO cât și CEH trebuie să le respecte nu sunt opționale într-o lume din ce în ce mai vulnerabilă în fața schimbărilor climatice. În fața acestor realități e nevoie de o strategie pe termen lung a acestor companii. Situația de la CEH este una extrem de dificilă. Dacă termocentrala Paroșeni a fost retehnologizată și respectă condițiile europene de mediu, situația de la Mintia este mult mai gravă. Se vorbește despre posibilitatea de a o retehnologiza, sau chiar despre o investiție greenfield, pe gaz, de 400 Mw. Centrala pe gaze de la Iernut de 400 Mw, în ciclu combinat, ne arată că se poate.
CEO a analizat, în urmă cu mai mulți ani, implementarea unei tehnologii de captare și de stocare a dioxiului de carbon în cadrul așa-numitului Program Getica. Recent, am adresat o interpelare Ministerului Energiei privind acest subiect. Din răspunsul primit de la minister reiese că proiectul a fost abandonat mult prea ușor, explicația fiind că nu se poate identifica evoluția în viitor a prețului certificatelor de carbon.
Managementul companiei a venit, totuși, cu o viziune pe termen lung de construcție de noi capacități pe gaz și chiar regenerabile. Unii au privit cu scepticism acest lucru, însă eu cred că dezvoltarea de noi linii de business este posibilă, cu condiția ca acestea să fie private. Mobilizarea unor astfel de resurse financiare și de know-how pentru a consolida securitatea energetică națională poate fi o soluție. Problema, acolo, este una ce ține mai degrabă de acționar. O companie de stat, puternic politizată precum este CEO, nu va reuși niciodată să iasă la liman de una singură.
Dacă nu vom înțelege urgent că problemele din mineritul românesc vor afecta profund comunități întregi și securitatea aprovizionării din resurse interne a energiei electrice, înseamnă că pur și simplu nu ne pasă de România.
Articol publicat inițial pe site-ul contributors.ro
Ciclul nuclear integrat va fi menținut
În sfârșit, o veste (aparent) bună! După mai bine de trei ani și după ce minerii de la exploatarea Crucea din Suceava au amenințat cu greva generală, Nuclearelectrica a făcut o comandă pentru a cumpăra dioxid de uraniu de la Compania Națională a Uraniului.
La începutul lunii noiembrie, am scris despre faptul că Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Concurenței au întârziat nepermis fixarea prețului pentru pulberea de dioxid de uraniu. I-am invitat și pe reprezentanții Ministerului Energiei la una din ședințele Comisiei de Industrii să explice care este situația CNU, întrucât compania este în subordinea ministerului condus de domnul Anton Anton. Răspunsurile primite de la reprezentantul ministerului, la vremea aceea, nu dădeau un orizont de timp în privința clarificării prețului la care CNU poate vinde către Nuclearelectrica.
E un mister, însă, modul în care a fost stabilit acest preț. Conform unei legi intrată în vigoare în luna iulie, prețul pulberii materiei prime trebuia fixat printr-o hotărâre de guvern, care trebuia să fie fundamentată pe un mecanism întreg. Acest preț trebuie să ajute CNU să se eficientizeze și să iasă din problemele financiare acute cu care s-a confruntat în ultimii ani.
Rămâne de văzut dacă acest preț reflectă întocmai această intenție, mai ales că CNU este investigat de Comisia Europeană pentru a vedea în ce măsură ajutorul de stat acordat în anii trecuți a respectat normele europene. Dacă prețul fixat va fi considerat ajutor de stat, CNU riscă să ajungă într-o situație mai dramatică decât Complexul Energetic Hunedoara și ar fi a doua companie strategică a statului pe care guvernarea PSD-ALDE ar pune-o pe butuci.
Sper, însă, că la Guvern mai există o minimă responsabilitate. Iar minerii care au intrat în grevă săptămâna aceasta sper că își vor încasa salariile restante cât mai repede.
Complexul Energetic Hunedoara lăsat să moară de PSD-ALDE
Comisia Europeană îi cere Complexului Energetic Hunedoara să restituie ajutorul financiar acordat de statul român întrucât sprijinul bănesc a fost ilegal.
De ce? Comisia a aflat că planul de restructurare înaintat de România încă din octombrie 2015 nu a asigurat viabilitatea pe termen lung a CEH-ului fără bani de la bugetul de stat, în condițiile în care compania a intrat și a ieșit succesiv din procedura de insolvență.
Asta se întâmplă când o țară este condusă de niște politruci ca cei din fruntea PSD și ALDE și când o companie de stat este căpușată ani la rândul.
Un an și jumătate au avut la dispoziție domnii de la PSD și ALDE pentru a prezenta Comisiei Europene un plan rezonabil de restructurare și revigorare a CEH-ului. Anul trecut, în luna octombrie, ministerul Energiei a răspuns unei interpelări pe care am adresat-o că responsabilii societății au întocmit o strategie pe termen lung a companiei dar pentru care erau necesari 170 de milioane de lei de la bugetul de stat. Doar că, se știa foarte bine că nu se mai putea acest lucru deoarece ajutorul de stat acordat în anul 2016 nu a fost returnat la buget ci a fost transformat în program de restructurare care trebuia să fie finanțat din resursele proprii ale companiei, nu cu alți bani! Responsabilii nu au fost însă puși la treabă pentru a întocmi un alt plan, de data aceasta viabil. (http://www.cdep.ro/interpel/2017/r737B.pdf)
În februarie 2018, am adresat o nouă interpelare la Ministerul Energiei pentru a afla în ce stadiu se află planul de retehnologizare a minelor din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Am aflat, în schimb, că s-a cerut decalarea termenelor de închidere și prelungirea funcționării minelor Lonea și Lupeni deși, practic, nu sunt bani de retehnologizare decât dacă ar veni de la stat. Or, CEH nu mai poate primi bani de la stat până nu își achită datoriile din surse proprii. Iar în acest timp am fost martori la decesele a 7 mineri din cauza condițiilor precare din mine! Își dorește cineva să riște și să mai asistăm, Doamne ferește, la alte pierderi de vieți omenești? Chiar atât de puțin le pasă acestor domni de viața unor oameni? (http://www.cdep.ro/interpel/2018/r1037B.pdf)
Mai spuneau domnii de la Ministerul Energiei, într-un răspuns dat la o altă interpelare pe care am depus-o în luna mai 2018, că este nevoie de un Comitet Interministerial pentru salvarea CEH, întrucât situația juridică a acestei societăți e atât de complicată, încât o serie de instituții trebuiau să se implice! Doamne și domni de la Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor Publice, ANAF, MDRAP, Ministerul Mediului, Ministerul Fondurilor Europene, ANRE și ANRM trebuiau să se implice pentru a salva activele viabile din cadrul CEH. (http://www.cdep.ro/interpel/2018/r1591B.pdf)
Ce s-a făcut de atunci? Au lăsat compania în voia sorții până s-a ales praful de ea! Au râs atunci când au murit oameni în minele din subteran unde nu s-au mai făcut investiții de zeci de ani! Oare cum de mai au acești domni tupeul să să se ducă în Valea Jiului și să se mai uite în ochii acelor familii? Întrebarea este retorică, desigur.
—
Interpelare 31.10.2017, răspuns 21.11.2017: http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii…
Interpelare 06.02.2018, răspuns 27.02.2018
http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii…
Interpelare 03.05.2018, răspuns 24.05.2018
http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii…
Ciclul nuclear integrat al României un viitor incert
Pe 21 iunie a fost votată o lege prin care Compania Națională a Uraniului (CNU) era ținută în viață obligând Nuclearelectrica să cumpere pulberea de dioxid de uraniu, necesară pentru funcţionarea Centralei Nuclearelectrice Cernavodă.
Prețul pentru această materie primă urma să fie reglementat de stat în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi printr-o hotărâre de guvern. Ei bine, termenul a fost depășit cu o lună și, cu toate că Nuclearelectrica a încheiat un contract cadru cu CNU pentru livrarea pulberii de dioxid de uraniu, încă nu știe care este noul tarif. În lege, s-a strecurat și o greșeală, întrucât se consființește atât Consiliului Concurenței cât și Ministerului Finanțelor Publice dreptul de a stabili prețul pentru pulberea dioxidului de uraniu. În mod normal, doar Finanțele trebuiau să aibă acest drept, întrucât Consiliul Concurenței nu emite HG-uri.
Mai mult, înainte de adoptarea acestei legi, Comisia Europeană deschidea o investigație pentru a vedea în ce măsură ajutorul de stat acordat CNU a respectat normele europene. Compania trebuia să intre într-un amplu proces de eficientizare, or acest lucru nu s-a întâmplat. Statul român a creat premizele salvării CNU, având la îndemână stabilirea unui tarif reglementat care i-ar permite companiei să-și achite datoriile, însă discuțiile par să fie blocate.
Dacă tot a fost reglementat, stabilirea prețului pentru pulberea de dioxid de uraniu ar trebui să se facă ținând cont de piață. Trebuie avută în vedere eficientizarea companiei pentru a nu fi considerat ajutor de stat și pentru a nu încuraja în continuare un management dezastruos și costuri exagerate. De asemenea, salvarea companiei trebuie să se facă în baza unui plan coerent de restructurare.
Ieri, în ședința Comisiei de Industrii și Servicii, l-am întrebat pe domnul Doru Vișan, secretar de stat la Ministerul Energiei, toate aceste aspecte. Așteptăm deznodământul discuțiilor, pentru ca România să-și păstreze ciculul nuclear integrat prin fapte, nu doar din vorbe de duh spuse la tribuna Parlamentului.
Amnistia fiscală, o altă gogoașă marca PSD
Darius Vâlcov anunța la televizor, acum două săptămâni, că anul Centenarului trebuie să însemne iertarea tuturor păcatelor celor care „au greșit”, referindu-se atunci inclusiv la amnistia fiscală. Guvernul PSD-ALDE a tot încercat să ne convingă, ulterior, că amnistia fiscală este o măsură din programul de guvernare și că va fi un adevărat moment zero pentru „restartarea” mediului de afaceri, mai exact al întreprinderilor mici și mijlocii.
Cine va beneficia, în final, de această amnistie fiscală? Companiile de stat cu datorii istorice, așa cum dorește ministrul Finanțelor Orlando Teodorovici. Companii precum Complexul Energetic Hunedoara (CEH) sau CFR și altele au acumulat la bugetul de stat datorii de peste 9 miliarde de lei. Domnul Teodorovici vede tot un fel de „restart” și o nouă șansă pentru aceste companii de a face împrumuturi la bănci sau din piață, pentru a-și finanța proiectele pe care vor să le implementeze.
Dar despre ce proiecte vorbește domnul Teodorovici? Nu mai e un secret faptul că aceste companii de stat sunt controlate politic și au devenit niște găuri negre din care oamenii de partid se înfruptă nestingherit. Deci o amnistie fiscală nu va face decât să asigure că datoriile nu se adâncesc și mai mult, această măsură nu va ajuta în niciun fel aceste companii dacă nimeni nu va veni cu planuri de restructurare și rentabilizare a acestora.
Iar în cazul CEH, ce nu ne spune domnul Teodorovici este că această companie, cu o datorie de 431,3 milioane lei la stat, nu poate fi „restartată” din cauza incompetenței guvernării din care face parte! În luna martie a acestui an, Comisia Europeană a demarat o investigație pentru a vedea dacă statul român a respectat legislația UE atunci când i-a oferit, în mai multe rânduri, ajutoare de stat Complexului Energetic Hunedoara.
Comisia Europeană a fost de acord ca statul să ajute CEH cu 167 de milioane de lei dar, evident, guvernul PSD-ALDE nu a fost în stare, în 2017, să conceapă un plan de restructurare al companiei, deși aceasta a fost condiția acordării ajutoarelor de stat. În funcție de rezultatele investigației, Comisia ar putea să-i ceară României să recupereze toate datoriile de la CEH.
Să vedem cum va putea atunci ca domnul Teodorovici să dea amnistie fiscală pentru această companie.