[vc_row][vc_column][vc_column_text]Mai țineți minte OUG 64/2016, cea care reglementează domeniul pieței gazelor?
După atacul continuu de anul trecut, orchestrat de președintele Comisiei de industrii și servicii Iulian Iancu, Ordonanța 64 a fost votată în sfârșit marți la Comisie și de însuși președintele comisiei și urmează să intre la Plen săptămâna viitoare.
Însă, parte din amendamente au fost reluate într-o altă lege, votată ieri de plenul Camerei Deputaților.
Domnul Iancu a continuat să vorbească ieri de la tribuna Parlamentului împotriva OUG 64 și a împrăștiat informații de tip fake news pentru a institui frică de Bruxelles, de Cioloș, de străinii care ar fi crescut prețul gazelor cu 56%! Acea frică pe care PSD-ALDE a indus-o în rândul oamenilor cu atâta grijă în ultimii ani și care a atins apogeul la mitingul de sâmbăta trecută.
Eurostat și Institutul Național de Statistică spun că creșterea a fost de 1,5% în 2017 față de 2016, adică sub nivelul inflației.
Sper că nu s-a răzgândit președintele Comisiei de Industrii și servicii și se va folosi de cine știe ce șiretlicuri pentru a bloca din nou piața liberă și economia țării.
Ordonanța 64 a intrat în vigoare anul trecut și care a eliminat prețul fix, stabilit de stat, la producția internă de gaze naturale destinate consumului casnic de care, ani la rândul au profitat companii și grupuri de interese. Tot această ordonanță a impus un procent de 30% pentru tranzacționarea gazelor naturale pe piețele centralizate, în ideea de a avea o piață transparentă.
OUG64 a asigurat un climat legislativ în concordanță cu exigențele Comisiei Europene. Drept urmare, Transgaz a primit un grant de 180 de milioane de euro pentru construcția secțiunii românești a gazoductului BRUA.
[/vc_column_text][vc_raw_html]JTNDaWZyYW1lJTIwc3R5bGUlM0QlMjJib3JkZXIlM0ElMjBub25lJTNCJTIwb3ZlcmZsb3clM0ElMjBoaWRkZW4lM0IlMjIlMjBzcmMlM0QlMjJodHRwcyUzQSUyRiUyRnd3dy5mYWNlYm9vay5jb20lMkZwbHVnaW5zJTJGdmlkZW8ucGhwJTNGaHJlZiUzRGh0dHBzJTI1M0ElMjUyRiUyNTJGd3d3LmZhY2Vib29rLmNvbSUyNTJGQ3Jpc3RpbmFQcnVuYS5VU1IlMjUyRnZpZGVvcyUyNTJGNTM2MDg0NjkwMTIyMTQxJTI1MkYlMjZhbXAlM0JzaG93X3RleHQlM0QwJTI2YW1wJTNCd2lkdGglM0Q1NjAlMjIlMjB3aWR0aCUzRCUyMjU2MCUyMiUyMGhlaWdodCUzRCUyMjMxNSUyMiUyMGZyYW1lYm9yZGVyJTNEJTIyMCUyMiUyMHNjcm9sbGluZyUzRCUyMm5vJTIyJTIwYWxsb3dmdWxsc2NyZWVuJTNEJTIyYWxsb3dmdWxsc2NyZWVuJTIyJTNFJTNDJTJGaWZyYW1lJTNF[/vc_raw_html][/vc_column][/vc_row]