Trebuie să vedem mai clar cât câștigă statul român, investitorii și mai ales cu ce se aleg consumatorii români de pe urma exploatărilor din Marea Neagră.
Nici miniștrii Energiei și Finanțelor, nici Liviu Dragnea, cel care ne-a impus Legea Offshore, nu au fost prezenți la dezbaterile de ieri, din comisie. Am profitat de prezența lor în plen și i-am invitat la comisia de săptămâna viitoare pentru a avea discuții aplicate pe legea care va defini viitorul economic și geopolitic al României pe următoarele trei decenii.
Gazele din Marea Neagră urmează să acopere, în primul rând, consumul de gaze al românilor, să asigure, în primul rând, securitatea energetică a României! Nu mai vorbesc de mizele geostrategice ale acestor exploatări!