Interesul guvernării PSD-ALDE pentru problema consumatorilor vulnerabili, adică acel segment de populație care nu își poate achita factura curentă la gaze și electricitate, este zero!
Astăzi, în Comisia de Industrii și Servicii, PSD a tranșat situația oamenilor săraci din această țară în felul următor. Pesediștii spun că trebuie să le impunem taxe mai mari producătorilor de gaze naturale pentru că această măsură va aduce un venit suplimentar la care Guvernul nu poate renunța.
Nu le plânge nimeni de grijă producătorilor și da, este corect, nu trebuie să îi dea statul cu piciorul niciunei surse de venit. L-am întrebat, însă, pe domnul Iulian Iancu de la PSD, ce ne facem cu consumatorii vulnerabili, întrucât aplicarea legii care stabilește mecanismele de protecție a oamenilor cu venituri mici a fost amânată de guvernarea PSD-ALDE de trei ori! Ultima oară, Guvernul a spus că acest act normativ se va aplica începând cu 2021! Știți care a fost răspunsul? Guvernarea PSD-ALDE nu și-ar permite să aplice această lege întrucât ar ruina bugetul țării!
Adică, PSD crește salariile ca să aibă de unde lua bani mai mulți din taxare și nu ca să creeze bunăstare, suprataxează carburanții și apoi se plânge că de ce avem prețuri atât de mari, dar e bine că sunt mari pentru că vin la buget mai mulți bani și suprataxează și gazele naturale, pentru a avea de unde să mai acopere niște găuri bugetare. Când trebuie să îi dea ceva înapoi populației, să îi protejeze pe oamenii care nu au bani pentru încălzire și suferă de sărăcie energetică, PSD strâmbă din nas! Îndrăznește să crezi, nu?