Acest lucru l-am spus pentru POLITICO Europe.
Avem nevoie de date concrete pentru a vedea câte persoane sunt în dificultatea de a-și plăti factura la energie sau a-și asigura căldura în locuințe. E nevoie să gândim un program serios pentru a-i ajuta pe acești oameni.
Guvernul României s-a folosit de o falsă soluție pentru așa-zisa rezolvare a problemei, anume plafonarea prețului la energie și gaze naturale prin OUG 114/2018.
Problema este mult mai profundă decât atât. Viorica Dăncilă și-a pus semnătura pe amânarea pentru a treia oară a soluțiilor pentru consumatorii vulnerabili până în 2021.
Mai mult decât atât, răspunsul la întrebările mele despre legea privind consumatorul vulnerabil din Comisia pentru industrii a Parlamentului a fost că guvernarea PSD-ALDE nu și-ar permite să aplice această lege întrucât ar ruina bugetul țării‼️
Adică, bani pentru a crește salariile aristocraților bugetari avem, dar pentru a avea grijă de cei mai sărmani, care abia au bani de încălzire, NU!
Aceasta este guvernarea social-democrată!