Ieri, am primit 2 SANCȚIUNI de la Eugen Nicolicea pentru că am îndrăznit să propun introducerea pe ordinea de zi a plenului a proiectului USR privind abrogarea PENSIILOR SPECIALE și a comisiei de anchetă privind OUG 114/2018. Desigur, de fiecare dată când am luat cuvântul, mi s-a tăiat microfonul.
Vă spun și acum, domnule Nicolicea, că îmi e greu să cred că cei 3 milioane de oameni care v-au trimis în Parlament susțin pensiile nesimțite de care țineți cu dinții.
Îmi e greu să cred că cei 3 milioane de oameni care v-au votat sunt de acord cu sabotarea economiei românești pe care ați pus-o la cale cu bună știință prin OUG 114. Și că acum vă e teamă de o comisie de anchetă care va demasca adevăratele interese pe care le-ați avut când ați promovat această aberație de urgență anti-românească.