În goana după banii cu care să umple găurile bugetare, PSD și PNL au cocoșat micii antreprenori cu taxe de la începutul acestui an. Oprim această nedreptate.
Cu legea PSD-PNL-UDMR, din 75.000 lei venit anual, statul taxează 30.200 lei – adică peste 40%. În Polonia, aceeași sumă ar fi taxată cu 27%, iar în Grecia cu doar 18%. România are acum unul dintre cele mai mari niveluri de taxare din UE pentru aceste venituri.
Avem peste 600.000 de PFA-uri active în țară în spatele cărora se află familii care trebuie să își achite datoriile și să facă față scumpirilor. Cum îi ajutăm? Eliminăm supraxatarea PFA-urilor, întreprinderilor individuale și familiale.
Alături de Denisa Neagu am depus în Parlament un proiect de lege care propune revenirea la situația anterioară regimului de taxare Ciucă-Ciolacu.
Guvernul poate să spună, așa cum o face mereu, că nu are bani. Nu este nicio problemă, îi oferim și sursa de finanțare: reducerea la jumătate a secretarilor de stat și a consilierilor acestora, desființarea agențiilor de stat complet inutile, precum și eliminarea schemei de ajutor de stat de 1,5 miliarde de lei dată de ministerul Economiei cu dedicație către 8 firme.