Ce facem cu Complexul Energetic Oltenia?
OUG114/2018 îi va pune cruce Complexului Energetic Oltenia. Degeaba a exceptat Ministerul Energiei această companie de la plata taxei de 2% prevăzută în ordonanță, pentru că este clar ca lumina
OUG114/2018 îi va pune cruce Complexului Energetic Oltenia. Degeaba a exceptat Ministerul Energiei această companie de la plata taxei de 2% prevăzută în ordonanță, pentru că este clar ca lumina
Extinderea rețelelor de gaze rămâne o iluzie! Am mai spus-o și o repet: acest lucru nu se poate face fără o legislație coerentă cu privire la consumatorii săraci, mai ales
Astăzi am dezbătut moțiunea simplă contra ministrului Energiei Anton Anton. Domnule ministru Anton, ați închis ochii complice de fiecare dată când companiile de stat din energie au fost sistematic decapitalizate
Vă era dor de Eugen Nicolicea de la PSD? Priviți cum râde sfidător atunci când cer sancționarea dumnealui pentru cenzura la care recurge în fiecare zi la adresa mea și
Săptămâna mârlăniei în Parlament. Și astăzi Eugen Nicolicea și-a făcut de cap. Fără nicio jenă. L-au durut urechile când am spus de #FărăPenali și de abrogarea pensiilor speciale. Mi-a tăiat microfonul ori
Ieri, am primit 2 SANCȚIUNI de la Eugen Nicolicea pentru că am îndrăznit să propun introducerea pe ordinea de zi a plenului a proiectului USR privind abrogarea PENSIILOR SPECIALE și
Este uluitoare nepăsarea autorităților! În timp ce Niculae Bădălău își numără inelele și ghiulurile de aur, societatea Conversmin, pe care ministerul Economiei o păstorește, a abandonat lucrările de ecologizare a
‼️372 MILIOANE DE DOLARI AU PLĂTIT ROMÂNII RUȘILOR Aceasta este factura pe care am plătit-o noi toți pentru cei 1.32 de miliarde de metri cubi de gaze importați în 2018
Este un abuz rușinos ce a făcut astăzi domnul Iordache. Le este teamă că o comisie de anchetă va scoate la lumină care au fost motivele ascunse care au stat
Falimentul Complexului Energetic Hunedoara este expresia perfectă a modului în care statul român a închis ochii la toate căpușele care s-au aciuat pe lângă companiile publice, în special pe lângă