Parlamentul și partidul de guvernământ fac nenumărate cadouri doamnei primar Gabriela Firea. Acum i se dă pe mână ELCEN sub pretextul că are nevoie pentru a rezolva problema termoficării în Capitală.
Eșecul administrației locale ar putea să aducă grave mutații în piața de energie din România de vreme ce ELCEN este un important jucător pe această piață.
Primăria nu a venit cu nici un plan și cu nici o idee despre ce urmează să facă. E o chestiune iresponsabilă atât din partea majorității parlamentare, cât și din partea Primăriei Capitalei.