Deputata USR Cristina Prună îl acuză pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, că prezintă o imagine falsă în ceea ce privește costul schemei de plafonare/compensare a prețurilor la energie și gaze naturale. Acest lucru vine în contextul declarațiilor recente ale ministrului că această schemă va costa statul român 9 miliarde de lei anul acesta, iar anul viitor 3 miliarde de lei.
Cifrele execuției bugetare la luna octombrie arată însă altceva. Până la 31 octombrie, guvernul plătise deja furnizorilor de energie 10 miliarde de lei.
“Din păcate, domnul Burduja aruncă cifre false în spațiul public. La luna octombrie, ministerul Energiei plătise deja aproape 5,8 miliarde de lei furnizorilor de energie pentru a acoperi compensarea consumului de energie și gaze a clienților noncasnici, în timp ce ministerul Muncii a plătit peste 4,2 miliarde de lei. În total 10 miliarde, iar anul nu s-a terminat! În contextul în care ministrul Burduja nu pare a fi stăpân pe cifrele din propria curte, este absolut necesar să știm din ce va plăti ministerul sumele restante? Mai mult, prețurile la gaze naturale scad peste tot în Europa, pe fondul unei ierni blânde și a scăderii consumului industrial. În acest timp, în România suntem înfundați într-o schemă de plafonare/compensare a prețurilor care ne-a costat zeci de miliarde de lei,” explică deputata USR Cristina Prună, vicepreședintă a Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.
Amintim că Autoritatea Națională de reglementare în Energie (ANRE) a verificat până la luna august documentele transmise de furnizori spre decontare, iar suma totală verificată, dar care nu a fost plătită în totalitate furnizorilor este una record: 22,4 miliarde de lei! https://anre.ro/suma-totala-verificata-de-anre-si-transmisa-spre-decontare-a-depasit-224-miliarde-ron/
“Aberant este că suma decontată de către ministerul Energiei până la final de octombrie reprezintă 78% din totalul bugetului ministerului dlui Burduja. Avem un minister care a fost înființat să plătească scheme, nu să facă politici energetice sau să dea drumul fondurilor europene în piață pentru a avea noi capacități de producție a energiei construite”, a adăugat deputata USR Cristina Prună
Reamintim că USR i-a cerut ministrului Energiei să ia măsuri urgente pentru a stimula producția de energie și gaze și să renunțe la schema păguboasă de plafonare. Renunțarea la schemă se poate realiza chiar și treptat până când România va ajunge din nou la o piață concurențială și la prețuri corecte, nu prețuri stabilite din pix de PSD și PNL.