Deputata USR, Cristina Prună, a declarat astăzi într-o conferință de presă că printr-un amendament susținut de Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, guvernarea PSD – ALDE transformă companiile de stat în companii de partid.
În cadrul dezbaterilor privind o inițiativă legislativă de exceptare a unor companii de stat de la aplicarea regulilor guvernanței corporative stabilite de OUG 109/2011, președintele Comisiei pentru industrii și servicii a susținut un amendament prin care companiile de stat care vor fi exceptate de la aplicarea OUG 109/2011 vor fi decise prin Hotărâre de Guvern.
Uniunea Salvați România consideră că printr-un astfel de amendament, coaliția PSD – ALDE întoarce companiile de stat sub comanda politică a partidelor de guvernare pentru servirea propriilor interese economice și a clientelei lor politice.
”Procedural, Guvernul va putea excepta de acum înainte orice companie își dorește printr-o simplă Hotărâre de Guvern. PSD consfințește astfel nepotismul și neprofesionalismul în companiile de stat care se vor transforma într-o vacă de muls pentru interesele private ale actualei majorități parlamentare. Reprezentanții PSD și ALDE din Comisia pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților au forțat creșterea numărului de companii care vor fi exceptate de la prevederile OUG 109/2011 astfel încât numirile în aceste companii să nu se mai facă prin concurs transparent, ci prin cadouri politice către camarila de partid.”, a declarat deputatul Cristina Prună în conferința de presă a USR de astăzi.
Întoarcerea numirii managementului companiilor de stat la pixul liderului PSD, Liviu Dragnea face parte din asaltul mai amplu al coaliției de guvernare la companiile naționale profitabile care au fost lăsate fără bani de investiții pentru dezvoltarea sau întreținerea unor infrastructuri sensibile pentru siguranța populației.
”Foamea de bani și disperarea de a mitui populația cu creșteri salariale și de pensii nesustenabile a făcut ca actualul Guvern să treacă la decapitalizarea celor mai importante companii de stat din domeniul energiei. Rezultatul, previzibil și inevitabil, va fi că orice investiție în retehnologizare și dezvoltarea acestor companii va fi stopată, iar în final românii vor fi expuși unor pericole care țin de securitatea alimentării cu energie”, afirmă Cristina Prună.
În acest sens, Uniunea Salvați România i-a invitat la Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților pe miniștrii Economiei și Energiei, împreună cu directorii principalelor companii din sectorul energetic pentru a explica în ce fel vor reuși să asigure securitatea energetică a României după ce Guvernul le-a lăsat fără resurse financiare.
Deputata Cristina Prună a anunțat astăzi că invitația miniștrilor Economiei și Energiei, alături de managerii companiilor de stat la audieri în cadrul Comisiei pentru industrii și servicii a fost blocată de președintele Comisiei, Iulian Iancu care nu a considerat oportună o dezbatere cu privire la siguranța alimentării cu energie a populației.