Cifrele sunt elocvente: România este un importator net de produse petrochimice!
Motivul? Rezervele de gaze naturale din Marea Neagră nu au fost importante pentru țară, erau importante pentru Liviu Dragnea, în negocierile secrete pe care le organiza vara trecută, în spatele ușilor închise!
Anul trecut, pe vremea aceasta, el ne desena cu carioca la tablă câți bani vom câștiga noi, din exploatarea gazelor din Marea Neagră. O fanfaronadă, din care România a ieșit cel mai mare pierzător. În loc să încasăm 3 miliarde de dolari pe an, din producția lor, și să le valorificăm în industrie, PSD a ales să țină aceste gaze naturale în pământ.
Și știți ce este jenant? PSD se ocupă, de când a venit la guvernare, să șubrezească statul de drept și să-i intoxice pe români cu teorii ale conspirației. În loc să valorificăm resursele naturale pe care le avem și să producem în țară bunuri cu valoare adăugată, pentru că încă mai avem expertiză, banii se duc pe exporturi! Cumpărăm produse petrochimice din afară pe care puteam să le facem în România!
În loc să atragem investiții și să generăm locuri de muncă, finanțăm lanțurile industriale ale țărilor de unde importăm. Iar când PSD intenționa să facă ceva, într-un final, voia să-i dea gaze naturale la preț preferențial lui Ioan Niculae! Adică, ori le ținem în pământ, ori facem o combinație cu ele, așa s-au gândit pesediștii și domnii de la ANRE. Atât poate, de fapt, PSD să facă!
Și ne întrebăm de ce deficitul balanței comerciale, adică raportul dintre importuri și exporturi, se adâncește! Uite, de-aceea!