Cum înțelege PSD autonomia, independența și transparența reglementatorului pieței, ANRE, promisă în programul de guvernare? Prin pesedizarea acestei instituții!
În toamna lui 2017, PSD a numit în funcția de președinte al ANRE un deputat din propriul partid, Dumitru Chiriță, și a transformat această instituție într-o anexă. Tot atunci, au mai fost numiți și alți oameni de partid în comitetul de reglementare al ANRE, subordonând astfel interesele pieței camarilei PSD.
De independent și transparent ce a fost, ANRE a luat în mod constant măsuri împotriva consumatorului român. În luna iunie a venit să ne spună că nu se pot implementa contoare inteligente la populație până în 2032, deși acestea ar fi trebuit să existe în casele a 80% dintre români până în 2020. Acest lucru ar fi adus facturi mai mici la energie și o eficientă energetică mai mare, însă social-democraților nu le pasă de acest lucru.
Tot ANRE este instituția cu planuri de a propune taxarea centralelor de apartament ale românilor pentru a umple găurile bugetare și a ține captivi oamenii în sisteme centralizate care nu au mai văzut investiții de ani de zile. Asta da autonomie pentru a acoperi incompetența primarilor PSD.
Acum, prin Ordonanța lăcomiei pesediste, i se dau ANRE-ului puteri și mai mari, acelea de a stabili cum se plafonează prețul la energie electrică. Ne-am obișnuit deja cu măsurile pe care ANRE le ia în favoarea consumatorului român, nu-i așa?
De-acum, timp de câteva zile, o să vă prezint minciunile pe care PSD ni le-a servit în Programul de Guvernare, prima minciună o găsiți aici.