În lipsa unei ordonanțe de urgență care să modifice atât de controversatul Cod administrativ al Guvernului Dăncilă, zeci de mii de actuali și foști primari și șefi de consilii județene, plus adjuncții lor, vor avea dreptul, la 1 ianuarie 2021, să ceară pensie specială. Pentru a preîntâmpina această sfidare grosolană la adresa românilor care primesc o pensie proporțional cu cât au contribuit, USR a solicitat, astăzi, urgentarea adoptării proiectului de lege care ar desființa această nouă categorie de pensii speciale. Demersul a fost blocat prin subterfugii de către PSD.
La începutul ședinței de astăzi a plenului Camerei Deputaților, Cristina Prună, vicelider al grupului USR din Camera Deputaților, a solicitat ca, în paralel cu ședința de plen, să se desfășoare ședințele Comisiei juridice și Comisiei pentru administrație, astfel încât să poată fi votat în aceeași ședință proiectul USR care desființează pensiile speciale ale primarilor.
Solicitarea a fost acceptată prin vot, dar majoritatea controlată de PSD a avut grijă ca ședința Comisiei pentru administrație să nu se poată desfășura din cauza lipsei de cvorum. În acest fel, proiectul nu a putut fi votat în ședința de azi a plenului Camerei. Mai mult, ținând cont de programul de lucru stabilit de conducerea Parlamentului, proiectul are șanse infime să poată fi votat în următoarele două săptămâni în Camera Deputaților, ceea ce reduce considerabil posibilitatea de a fi adoptat de Parlament în timp util, astfel încât să poată intra în vigoare înainte de data de 1 ianuarie 2021.
Proiectul, inițiat de senatoarea USR Florina Presadă și semnat de toți parlamentarii USR, prevede modificarea Codului administrativ în sensul abrogării art. 210 privind indemnizația pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, președinte al consiliului județean și vicepreședinte al consiliului județean.
Proiectul a fost depus în Parlament în luna august și nici până acum nu a fost dezbătut în comisiile rapoartoare, astfel încât să poată fi votat în plen.
„Este un proiect extrem de necesar și trebuia să fie adoptat urgent pentru ca acele prevederi nocive din Codul administrativ adoptat, prin ordonanță de urgență, de Guvernul PSD, să nu intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Pensiile speciale nu au ce să mai caute în legislația românească. Trebuie să respectăm acest principiu pe care USR îl tot susține de patru ani încoace: la contribuții egale, pensii egale. Nu trebuie să mai avem cetățeni de rang I și rang II”, declară deputata USR Cristina Prună.
Pensiile speciale pentru primari ar fi trebuit să se acorde, în varianta PSD, încă de la 1 ianuarie 2020, dar USR a reușit amânarea cu un an a termenului, printr-un amendament depus la legea bugetului de stat pe 2020, lege pentru care și-a angajat răspunderea Guvernul Orban.
În cazul în care proiectul de lege al USR de desființarea a pensiilor speciale pentru primari nu va fi adoptat în timp util de Parlament, Guvernul Orban nu are altă variantă decât emiterea unei ordonanțe de urgență prin care să amâne, din nou, aplicarea prevederilor din Codul administrativ. Acest fapt i-a fost, de altfel solicitat, deja, de co-președintele USR PLUS Dan Barna.