Ministerul Energiei, cel al Finanțelor, ANAF și Administrația Fondului de Mediu au obligația să se trezească măcar în al 24-lea ceas și să salveze activele viabile ale Complexului Energetic Hunedoara și minele care încă sunt exploatabile în condiții de eficiență economică!
Această companie are datorii de miliarde de euro, trebuie să returneze ajutorul de stat acordat ilegal în anii trecuți de Guvernul României și nu și-a mai onorat nici plățile pentru certificatele CO2, debitul fiind de 2.3 miliarde de euro!
CEH a fost jefuită sistematic, dar am avut miniștri și premieri care s-au perindat prin Valea Jiului și, în loc să vină cu un plan viabil pentru viitorul minerilor, promiteau tot felul de prostii! Ultima promisiune a fost că se vor deschide noi mine. În realitate, o mare minciuna! Oamenii s-au săturat de vorbe și de planuri care rămân doar pe hârtie!
Soluția: Restructurarea companiei pentru ca activele viabile ale CEH să poată fi salvate. Pentru asta e nevoie de voință, iar PSD oricât a căpușat această companie trebuie să se gândească măcar acum, când compania este pe marginea prăpastiei, la binele oamenilor din Valea Jiului!