Deputatul USR Cristina Prună a prezentat la Bruxelles în cadrul evenimentului intitulat ”POLITICO Europe” situația în care se află comunitatea locală din Valea Jiului dar și perspectiva oamenilor din Valea Jiului
Deputatul USR Cristina Prună a criticat, miercuri, după întâlnirea dintre liderii grupurilor parlamentare şi concesionarii din zona offshore a zăcămintelor de petrol şi gaze, faptul că miniştrii Finanţelor şi Energiei,
Stocurile de gaze naturale obligatorii stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), pentru sezonul de iarnă 2018-2019, au ajuns la cea mai mică valoare din ultimii ani,
Deputații Opoziției din Comisia de Industrii critică dur pe conturile lor de Facebook modul în care PSD a gestionat dezbaterea legii offshore. Virgil Popescu (PNL) acuză că ”nu avem nici
“A început destrămarea coaliției PSD-ALDE!”, scrie deputatul USR Cristina Prună pe contul său de Facebook. Ca argument prezintă o scrisoare a Ministerului Energiei, semnată de ministrul Anton Anton (ALDE), către
Deputatul USR Cristina Prună a transmis, săptămâna aceasta, zeci de interpelări către ministere privind exceptarea unor companii de stat de la prevederile Ordonanţei de urgenţă nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă. Prună
Cristina Prună a fost prezentă, joi, la reuniunea privind tranziția zonelor carbonifere. Un subiect de actualitate în Valea Jiului. Dar fără soluții concrete. Parlamentarul susține că o problemă sensibilă a
A political battle over Romania’s Black Sea gas wealth risks scaring off big energy companies and putting in jeopardy the country’s plans to become a gas exporter. The president and