USR a organizat, astăzi, prima dezbatere în spațiul public despre oportunitățile și impactul pozitiv pe care l-ar avea în economia românească exploatarea gazelor din Marea Neagră.
USR i-a invitat, la aceeași masă, deopotrivă, pe specialiști în domeniul valorificării gazelor naturale, pe reprezentanți ai statului și pe cei ai organizațiilor care reprezintă interesele producătorilor din domeniu.
Astfel, USR a făcut primul pas către o dezbatere clară, transparentă, unde rolul actorilor principali nu este interpretat de politicieni populiști, ci de experți. Discuțiile s-au purtat pe trei mari planuri:
1. Care sunt soluțiile pentru predictibilitatea și stabilitatea cadrului fiscal în baza căruia să se desfășoare activitatea de producție offshore
2. Care sunt modalitățile prin care poate fi valorificată pe piața internă producția de gaze din Marea Neagră
3. De ce pentru țara noastră este o miză contribuția la securitatea energetică din regiune.
Dacă vă amintiți, președintele României a motivat cererea de reexaminare a Legii Offshore cu argumentul că ea nu oferă claritate privind stabilitatea și predictibilitatea cadrului fiscal. În practica internațională, modelul de înțelegere dintre stat și producători presupune ca termenii fiscali să nu fie modificați pe durata derulării acordului de concesiune. De ce? Pentru că acest tip de activități presupun investiții foarte mari pe care titularii de concesiuni le fac înainte de începerea producției.
Tocmai de aceea, construcția unui sistem de taxare trebuie să fie echitabilă și îndestulătoare atât pentru stat cât și pentru producători. Un astfel de regim fiscal ar contribui esențial la valorificarea pe plan intern a gazelor naturale produse în Marea Neagră. Dar, nu este de-ajuns!
Orice politică publică ce va fi promovată în imediata perioadă va trebui să aibă în centru consumatorul român, casnic și industrial. Creionarea unui sistem de tarife pentru a compensa o eventuală creștere a prețului pentru consumatorii afectați de sărăcia energetică, stimulentele fiscale pentru ramurile industriale care au fost lăsate în paragină de toți cei care s-au perindat la guvernare în ultimii ani, creșterea gradului de conectare al consumatorilor casnici prin sprijinirea operatorilor de distribuție și furnizare din zonele sărace ale țării și modernizarea sistemului de depozitare a gazelor naturale sunt doar câteva dintre ideile care au fost expuse în cadrul dezbaterii.
Producția de gaze din Marea Neagră poate contribui esențial nu numai la confortul consumatorului casnic sau chiar la o relansare a industriei românești, ci și la securitatea energetică a țării. În condițiile în care producția de gaze naturale a țării este în declin, noile zăcăminte din Marea Neagră vor acoperi toată cererea internă, România nemaiavând nevoie să cumpere gaz din import.