Toate firmele vor putea să își scadă costurile caselor de marcat, introduse obligatoriu de stat, datorită unei propuneri legislative a USR adoptată astăzi în Parlament.
În ultimii ani, antreprenorii au fost obligați să își schimbe casele de marcat de mai multe ori pentru că statul a schimbat legislația și nu a fost în stare să elaboreze norme predictibile. Între 2017- 2019, în perioada guvernării PSD, au existat nu mai puțin de 4 modificări legislative, cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, iar asta fără a pune la socoteală hotărârile de guvern și ordinele de ministru care reglementează casele marcat.
Toate aceste modificări legislative au înseamnat costuri pentru antreprenori și cele mai afectate au fost mereu firmele mici, cele care nu sunt plătitoare de TVA și nu își pot deduce aceste cheltuieli. Costurile unei case de marcat, de peste 1000 de lei sau peste 2000 de lei dacă are și cititor de coduri, este unul mare mai ales pentru un mic antreprenor care are un magazin într-o comunitate locală de exemplu. Iar în prezent, dacă firma nu este plătitoare de TVA, casa de marcat nu este o cheltuială deductibilă.
Propunerea legislativă a USR, inițiată de deputații Claudiu Năsui și Cristina Prună, permite tuturor firmelor să își scadă costurile caselor de marcat din impozitul pe profit. Atâta timp cât statul român nu este în stare să elaboreze norme predictibile, care să fie în beneficiul mediul de afaceri, atunci măcar să acorde companiilor posibilitatea de a-și scădea cheltuiala (pe care, din nou, statul o impune) din impozitul pe care trebuie să-l achite.
”Acestea sunt inițiative reale care pot ajuta mediul de afaceri, nu legi inutile pentru zile ale antreprenoriatului sau al comerțului electronic așa cum am avut și astăzi pe ordinea de zi, care nu fac decât să consume tot resurse de către stat din taxele și impozitele acestor mici antreprenori”, a spus deputata USR Cristina Prună.
”De fiecare dată când statul a fost haotic și a tot obligat antreprenorii să-și schimbe casele de marcat o dată la câțiva ani, greul l-au dus tot micii contribuabili. Colectarea nu s-a îmbunătățit, bugetul de stat nu a câștigat, însă, contribuabilii au avut de pierdut. Nu ar trebui să fie așa. Contribuabilii nu ar trebui să suporte costurile generate de incompetența și dezordinea statului. Prin acest proiect exact asta facem. Statul să fie incompetent pe banii lui, nu pe cei ai micilor întreprinzători”, a declarat deputatul Claudiu Năsui.
Mediul de afaceri din România era deja sufocat de reglementări costisitoare și adesea inutile pentru care contribuabilii trebuie să plătească. Din aceste reglementări nu câștigă nimeni, nici măcar bugetul de stat.
Din cauza măsurilor ridicole impuse de stat, Banca Mondială a ajuns să situeze România în clasamentul „Doing Business – Measuring Business Regulations” în spatele unor țări precum Kosovo, Muntenegru, Moldova, Serbia sau Belarus când vine vorba de ușurința cu care pot fi derulate afacerile.
Prin această propunere USR vine în sprijinul mediului antreprenorial din România, care reprezintă, de fapt, inima oricărei economii sănătoase.
Propunerea legislativă a fost adoptată astăzi în Camera Deputaților și va fi înaintată spre promulgare președintelui Iohannis.