Deputatul USR Cristina Prună le-a adresat o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă și ministrului Economiei Niculae Bădălău pentru a le cere să susțină integrarea României în „Alianța Bateriilor”, o inițiativă europeană, lansată la finalul anului 2017, al cărei obiectiv este de a dezvolta producția de baterii la nivelul Uniunii Europene.
“Ar fi o soluție, pe de-o parte, pentru acces la fonduri europene destinate cercetării în domeniul producției de baterii și, pe de altă parte, pentru a valorifica o serie de materii prime în această nouă revoluție industrială. Pitești, Gorj și Râmnicu-Vâlcea ar putea beneficia de pe urma acestui proiect. A venit momentul ca România să facă un pas hotărât înspre acest obiectiv și să promoveze o industrie modernă, bazată pe electromobilitate și pe eficiență energetică, nu pe un model bazat pe acces la resurse la un preț stabilit de pixul unor politicieni”, a spus Cristina Prună.
Mai jos, punem la dispoziție conținutul scrisorii:
Stimată Doamnă Prim Ministru Viorica Dăncilă,
Stimate Domnule Ministru al Economiei Niculae Bădălău,
Vă adresez această scrisoare deschisă pentru a aduce în atenția dumneavoastră nevoia urgentă ca Guvernul României să facă toate demersurile necesare pentru a include țara noastră în „Alianța Bateriilor”. Este o inițiativă europeană, lansată la finalul anului 2017, al cărei obiectiv este de a dezvolta producția de baterii la nivelul Uniunii Europene. A venit momentul ca România să facă un pas hotărât înspre acest obiectiv și să promoveze o industrie modernă, bazată pe electromobilitate și pe eficiență energetică.
Prețul în creștere al emisiilor de carbon și al poluării și apariția noilor tehnologii în domeniul electromobilității generează noi provocări. Viitorul locurilor de muncă ale românilor din industria carboniferă și cea auto depinde de rapiditatea cu care ne vom adapta la această tranziție energetică. Pe de altă parte, 25% din următorul buget multianual al UE va fi destinat proiectelor care contribuie la atingerea obiectivelor climatice, atât în sectorul producerii energiei cât și în sectorul transporturilor, iar România trebuie să profite de acest lucru.
Vă întrebați, poate, cum? Ei bine, județe precum Argeș, Râmnicu Vâlcea și Gorj au o istorie industrială și oameni cu competențe care ar putea să valorifice cu brio aceste oportunități.
În primul rând, Centrul de Cercetare în Ingineria Automobilului și Laboratorul pentru Sisteme alternative de propulsie – Vehicule Electrice și Hibride din cadrul Universității din Pitești precum și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice din Râmnicu Vâlcea s-ar putea înscrie în „Alianța Bateriilor”. România are încă tineri valoroși în domeniul cercetării, care își doresc o carieră construită în țară, în domenii tehnologice de vârf.
În al doilea rând, în Gorj, producția de grafit a fost abandonată acum 25 de ani. Atunci, motivul a fost tehnologia învechită. Astăzi, grafitul este una dintre cele mai căutate materii prime în industria producătoare de baterii. Lignitul exploatat în Gorj suferă deja din cauza prețului din ce în ce mai mare al poluării, iar locurile de muncă a mii de oameni sunt în pericol. Există alternative pentru ei. Ministerul Economiei și ANRM ar trebui să stabilească un plan coerent pentru valorificare a eventualelor rezerve de grafit, în condiții de eficiență economică și respect al mediului înconjurător.