[email protected]
Cristina Prună Cristina Prună Cristina Prună
  • Home
  • Despre mine
    • Despre mine
    • Echipa mea
  • Activitate
    • Declarații
    • Inițiative legislative
    • Evenimente
    • Audiențe în stradă
    • Comisia de industrii și servicii
    • Vot în Plen
  • Știri
  • Contact
Donează
  • Home
  • /
  • Știri
  • /
  • Măsurile imediate pentru salvarea sectorului energetic care nu trebuie să lipsească de pe masa Guvernului și din dezbaterea prezidențială (Contributors)

Măsurile imediate pentru salvarea sectorului energetic care nu trebuie să lipsească de pe masa Guvernului și din dezbaterea prezidențială (Contributors)

October 15, 2019 Caterina No Comments Op-ed, Știri

Guvernarea PSD-ALDE, susținută până mai ieri de UDMR și de mulți parlamentari care s-au refugiat la ProRomânia și se auto-intitulează „opoziție”, lasă în urmă o serie de probleme în economie și, în special, în sectorul energetic, a căror rezolvare este absolut stringentă.

Este limpede că România, sub guvernarea PSD-ALDE, a devenit o țară care nu mai știe să își folosească resursele în interesul cetățenilor săi. Sectorul energetic, de care depinde întreaga economie și confortul nostru de zi cu zi, a fost căpușat, infestat cu sinecuri, decapitalizat și abandonat în negura discursurilor ultra-naționaliste.

În aceste condiții, sectorul energetic nu ar trebui să lipsească din soluțiile pentru o nouă guvernare, care ar trebui să cuprindă mai multe măsuri imediate pentru consolidarea securității energetice a țării noastre și nici din dezbaterea prezidențială, asta dacă ne mai dorim ca România să fie un pilon de stabilitate al Flancului Estic.

1. Eliminarea măsurilor nefaste din OUG114/2018 și OUG19/2019 care au afectat sectorul energetic

OUG114 și OUG19 au accelerat declinul producției naționale de gaze naturale, cu girul ANRE, și au distorsionat piața internă transformând România într-un importator net de energie la prețuri record. Mai mult decât atât, aceste ordonanțe nefaste au determinat Comisia Europeană să declanșeze un mecanism de infringement împotriva țării noastre. Cu toate acestea, trecerea de la o piață reglementată la una dereglementată nu ar trebui să se facă ad-hoc, peste noapte, așa cum au procedat Liviu Dragnea, Darius Vâlcov și Orlando Teodorovici atunci când au impus prețuri fixe la producția de energie la începutul acestui an. Abrogarea OUG114 și a OUG19 ar trebui să vină cu un set de măsuri tranzitorii pe care ar trebui să le propună ANRE și să fie aplicate pe termen scurt, protejând securitatea aprovizionării, fără a transfera vreo povară în factura consumatorilor.

2. Legislație pentru consumatorul vulnerabil

A venit momentul să le acordăm sprijin românilor care nu își pot plăti facturile la energie din cauza veniturilor mult prea mici sau celor care nu sunt conectați la rețelele de utilități. Mulți dintre ei ajung, din această cauză, să folosească soluții improprii de încălzire sau de acces la energie. Nu putem vorbi despre o piață liberă la energie fără a rezolva problema consumatorilor vulnerabili, mai ales în condițiile în care există mecanisme financiare pentru a proteja acest segment de populație. Se impune o definire cuprinzătoare a consumatorilor vulnerabili și a sărăciei energetice până la finalul anului care să țină cont de nivelul veniturilor per gospodărie în funcție de regiuni, de consumul de energie lunar, de gradul de incluziune socială sau de modul cum este asigurat un standard minim de eficiență energetică a locuințelor.

3. Stimularea investiției în producția de gaze naturale onshore și din Marea Neagră

Guvernul Dăncilă a lansat în dezbatere publică, în urmă cu o lună de zile, o serie de modificări aduse Legii Offshore. Multe dintre ele trebuie rafinate în perioada următoare, pentru ca, în sfârșit, exploatările de gaze din Marea Neagră să demareze. Modificările propuse nu au în spate niciun studiu de impact și nici măcar un scenariu de evoluție a prețului pentru următorii ani. Până la urmă, își asumă cineva să preia propunerile unui guvern care a fost dat jos prin moțiune de cenzură?

De asemenea, avem noi zăcăminte onshore descoperite care așteaptă să fie exploatate într-un cadru fiscal stabil și predictibil.

România trebuie să aibă șansa să-și consolideze securitatea energetică și să aibă acces la o suficientă cantitate de gaze naturale pentru consumul casnic și industrial. Valorificarea resurselor de gaze, în țară, prin extinderea rețelelor de transport și distribuție și dezvoltarea industriei petrochimice ar trebui să fie două obiective majore.

A venit momentul să devenim un actor european serios în producția de materiale rezultate din prelucrarea gazului natural care să asigure tranziția energetică și să aducă creștere solidă economiei noastre. Doar așa ne putem transforma din exportator de materii prime în exportator de produse cu valoare adăugată mare și, în plus, să diminuăm deficitul balanței comerciale.

Ar fi indicat ca oricare guvern care va veni după Executivul Dăncilă să își asume serios rolul de a face din România o contrapondere la gazul rusesc din regiune. Acest lucru presupune, pe lângă liberalizare, să creeze macanismele care să asigure lichiditate, diversificare, concurență și transparență astfel încât piața gazelor naturale să devină una solidă.

4. Mecanisme pentru noi investiții în sectorul energetic

Guvernul PSD-ALDE a recurs în ultimii doi ani și jumătate la decapitalizarea companiilor de stat din sectorul energetic pentru a-și asigura surse de finanțare la bugetul de stat.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, susține că sunt suficienți bani de pensii și salarii. În acest caz, companiile de stat din energie ar trebui să folosească profitul obținut pentru construirea de noi capacități de producție și modernizarea sectorului, pentru a ne conforma la țintele europene de diminuare a emisiilor de carbon stabilite pentru anul 2030 și pentru a crește nivelul de reziliență a sistemului energetic.

Rezolvarea blocajelor pentru a permite contracte de tip Power Purchase Agreement (PPA), asigurarea unui cadru fiscal stabil și predictibil, gestionarea judicioasă a banilor strânși de la poluatori prin certificatele de carbon și promovarea liniilor de finanțare europene pot fi alte direcții, pe termen scurt, suficiente pentru a stimula investițiile în noi capacități de producție.

5. Sector energetic fără sinecuri

Eliminarea clientelei politice care gravitează în jurul companiilor din energie ar trebui să fie una dintre cele mai importante priorități. Principiile guvernanței corporative au fost ocolite de atâtea ori, mai ales în sectorul energetic.

Companiile de stat s-au transformat în niște adăposturi pentru personal incompetent, obedient la comenzile politice și în pușculițe pentru toți neaveniții care se autointitulează „oameni de afaceri”. De multe ori aceștia sunt chiar mână în mână cu politicieni sau factori de decizie locală.

Dacă vom asista în următoarea perioadă la noi numiri de personaje dubioase în companiile de stat, pe principiul „pleacă ai voștri, vin ai noștri”, înseamnă că nu am învățat nimic din aproape trei ani de guvernare PSD plus sateliții săi politici.

Listarea la Bursă, acolo unde este cazul, pentru creșterea transparenței actului decizional, este una dintre soluțiile care pot contribui la decăpușarea companiilor strategice din energie.

6. Creșterea capacității de interconectare a României

Pentru a nu mai rămâne la mâna importurilor de gaze naturale rusești și să luăm energie la prețuri exorbitante din import atunci când avem vârf de consum, un obiectiv major pentru anul 2020 ar trebui să fie finalizarea accelerată a proiectelor de interconectare regională.

Altfel, pe măsură ce exigențele în materie de norme de mediu vor crește, iar capacitățile de producție vechi vor începe să numere din ce în ce mai multe ore de mentenanță, România se poate trezi în situația de a nu mai ajunge să se laude că „a fost binecuvântată” cu un mix energetic diversificat. S-ar putea să nu mai aibă cum să-l valorifice!

7. Tranziție energetică justă și soluții realiste pentru CE Oltenia

CE Oltenia, unul dintre pilonii care asigură aprovizionarea cu energie electrică a României, trece prin mari dificultăți financiare. Condițiile improprii de muncă, randamentul scăzut al utilajelor și costul mare de producție al lignitului livrat în centrale, influențat de prețul din cel mai mare al certificatelor plătite pentru emisiile de carbon, accentuează starea financiară a acestei companii.

Compania a fost căpușată sistematic de baroni locali și de tot felul de personaje dubioase cărora ar trebui să li se taie imediat conductele de bani, prin care se încarcă facturile consumatorilor!

Prin mecanismele interne de investiții pe care ar putea să le creioneze în perioada următoare, România ar trebui să accelereze, mai ales în sectorul carbonifer, investițiile în înlocuirea capacităților vechi pe bază de cărbune, care acum sunt ineficiente, în altele noi, pe bază de gaze naturale.

Soluții coerente trebuie identificate, de asemenea, pentru a securiza activele viabile din cadrul CE Hunedoara dar și pentru Valea Jiului în cadrul Platformei Regiunilor Carbonifere, pentru a stimula o dezvoltare economică durabilă.

8. Sistemul centralizat de încălzire

Este inadmisibil că, în anul 2019, locuitorii unor orașe precum București, Galați sau Constanța își pun problema dacă vor avea sau nu, la iarnă, apă caldă și căldură.

Ar trebui odată și-odată să consemnăm falimentul acestui sistem care a fost căpușat ani la rândul și ale cărui pierderi și decrepitudine au fost mascate cu subvenții generoase. Soluția este să deschidem piața, să încurajăm investițiile în centrale în cogenerare de înaltă eficiență, să-i lăsăm pe oameni să-și aleagă propria soluție tehnică iar acolo unde poate fi reformat, punctual, sistemul centralizat, hai să nu ne mai pierdem prin birocrație.

Este o iluzie să credem, totuși, că aceste măsuri absolut necesare se pot adopta cu sprijinul unui parlament atât de fragmentat cum este în prezent. Aceste soluții necesită reforme profunde care nu pot fi implementate decât cu o majoritate solidă în parlament, adică în urma unor alegeri anticipate, care să fie organizate cât mai repede cu putință.

Aceste reforme ar trebui să se producă într-o nouă paradigmă, care presupune o schimbare fundamentală de viziune, desprinsă radical din logica pesedistă. Adică, să avem un minister al Energiei și al Schimbărilor Climatice. Sectorul energetic nu mai poate fi izolat de impactul emisiilor de carbon și de tranziția energetică pe care și țara noastră trebuie să o parcurgă în următorii 10 ani. Altfel, a ascunde responsabilitățile unui asemenea minister prin alte portofolii ar însemna să rămânem deconectați de realitatea europeană și să ne ancorăm în trecut.

Vezi Link Articol

Share:
prev post next post

Leave a Comment Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Caută

Articole recente

  • „România poate” cu deputații Cristina Prună și Claudiu Năsui la Tulcea! (InfoTulcea)
  • Deputatul Cristina Prună a vorbit despre starea nației, la Slatina (PTV Oltenia)
  • Cristina Prună: Banii folosiți de Klaus Iohannis pentru deplasări externe sunt din taxele și impozitele românilor, nu vine el de acasă cu banii. Vrem să știm și noi la ce nivel se ridică aceste cheltuieli (B1 TV)
  • Cristina Prună: Cerem PSD-PNL să demareze de urgenţă selecţia pentru conducerea ANRE (Energynomics)
  • Cristina Prună (USR): Cerem PSD-PNL să demareze de urgenţă selecţia pentru conducerea ANRE (News.ro)

Arhivă

Footer logo

Link-uri utile

  • Viziunea și angajamentele USR
  • Comisia pentru industrii și servicii
  • Tineri în politică

Instagram

cristinapruna.ro

E oficial! Legea pe care am inițiat-o, care scade E oficial! Legea pe care am inițiat-o, care scade de la 19% la 5% TVA-ul pentru livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, pompe de căldură și panouri solare, precum și a kiturilor de instalare, a fost PROMULGATĂ. Devine legea 39/2023!

Am spus-o și o repet, doar investițiile ne pot scoate din această criză energetică. Această lege va duce la creșterea numărului de prosumatori într-un moment în care România are nevoie disperată de creșterea producției de energie.

Unii pun taxe pe soare, noi reducem taxele, precum TVA-ul.

Voi continua să promovez în parlament legi în sprijinul oamenilor din această țară.

PS: la lege am lucrat împreună cu colegul meu, Adrian Wiener, reușind să obținem susținerea tuturor grupurilor parlamentare. O victorie care mă bucură!

#energie #prosumatori
2023 să vină cu pace, sănătate și energie bun 2023 să vină cu pace, sănătate și energie bună! Să aveți fiecare dintre voi și să avem noi toți, ca popor, un an mai bun! La mulți ani! 🎉

#lamultiani #lamultiani2023 #femeiinpolitica
Crăciun fericit! Cu toți cei dragi aproape.❤️🎄❄️

#craciunfericit #craciunfericit🎄
PSD și PNL își bat joc de români! Cer public PSD și PNL își bat joc de români!

Cer public acestui guvern care aduce suferință românilor să elimine declarațiile pentru aplicarea plafonării la energie și să acorde același plafon românilor indiferent de numărul de locuri de consum sau alte bazaconii. De astăzi! Nu peste o săptămână. Ei nu vor să își strice sărbătorile în timp ce alții trebuie să stea la coadă. Comunismul s-a terminat acum 33 de ani.
Gânduri de final de an ❄️ . . . . . #portret Gânduri de final de an ❄️
.
.
.
.
.

#portret #femeiinpolitica #womeninpolitics
Încă o serie de dezbateri pe bugetul țării #u Încă o serie de dezbateri pe bugetul țării

#usr #usrinparlament #femeiinpolitica #2022 #bucuresti #romania
Unii parlamentari sunt uimiți că în parlament p Unii parlamentari sunt uimiți că în parlament pot fi susținute legi transpartinic care să promoveze investițiile în energie și au numit asta «dragoste în parlament».

Ar fi bine ca proiecte precum cel de reducere a TVA-ului la 5% pentru panouri fotovoltaice, pompe de căldură și panouri solare să fie susținute cât mai mult. Interesul românilor este să aibă facturi decente la energie și să ieșim din această criză energetică. 

Astfel de legi promovează producția de energie, iar prosumatorii trebuie încurajați prin reducerea taxelor nu prin creșterea lor. Voi iniția și voi lupta în continuare ca proiectele care au în vedere interesul românilor să devină realitate.
✊ Veste bună pentru românii care vor să-și r ✊ Veste bună pentru românii care vor să-și reducă factura la energie sau să devină prosumatori.

📉 ✅ Proiectul de lege pe care l-am depus alături de Adrian Wiener care scade de la 19% la 5% TVA-ul pentru livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, pompe de căldură și panouri solare, precum și a kiturilor de instalare, a fost adoptat de parlament. 

➡️ Legea USR îi va sprijini pe cei care vor să-și scadă costurile cu energia și va stimula noi investiții în mici capacități de producție.
 
✊ Numai prin investiții putem trece cu bine de această criză energetică. #USRînParlament
Victorie! Astăzi a fost votat proiectul inițiat Victorie!

Astăzi a fost votat proiectul inițiat de mine împreună cu colegul Adrian Wiener prin care reducem TVA-ul de la 19% la 5% pentru panouri fotovoltaice, pompe de căldură și panouri solare.
România și Europa se află în cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii și avem nevoie de noi investiții în acest domeniu. Sectorul care s-a dezvoltat cel mai mult a fost cel al prosumatorilor.
Banii privați au reușit să instaleze sute de MW, iar numărul prosumatorilor a crescut la 27.000 la finalul lunii septembrie 2022 cu peste 250 MW instalați.

Reducerea TVA la 5% pentru panourile fotovoltaice, pompele de căldură și panourilor solare va conduce la creșterea ritmului de realizare a investițiilor atât în producția de energie pentru autoconsum, cât și în eficientizarea energetică a locuințelor. Asta înseamnă facturi mai mici la energie.

Mă bucur că acest proiect a fost susținut transpartinic.
Dezbateri despre taxele și impozitele românilor Dezbateri despre taxele și impozitele românilor - bugetul țării

#invatapetiktok #energie #facturi
Haosul legislativ și instabilitatea trebuie oprit Haosul legislativ și instabilitatea trebuie oprite! Plafonările de prețuri nu reprezintă soluția. Astăzi chiar Ungaria a anunțat că va ridica plafonul de preț pentru carburanți din cauza penuriei. Parlamentul României ar trebui să adopte legi care chiar să încurajeze producția de energie, nu să o saboteze.
Zilele trecute au vrut să introducă taxa pe soar Zilele trecute au vrut să introducă taxa pe soare. O mizerie de lege pe care totuși USR a reușit să o blocheze. Suntem în plină criză energetică și lor le arde de introdus noi taxe pe micii producători de energie, cei care consumă pentru alimentarea electrocasnicelor.

Au modificat legislația de 6 ori în 12 luni și tot nu s-au săturat.  Acest haos legislativ nu face decât să creeze instabilitate și să blocheze investițiile. Continuă acest lung șir al modificărilor iar producția de energie nu va fi stimulată în nici un fel.
Câteva povești din ultimele zile în Republica M Câteva povești din ultimele zile în Republica Moldova
.
.
.
#usr #chisinau #moldova #femeiinpolitica #1decembrie #ziuanationala
#1decembrie #1decembrie🇷🇴 #lamultianiromania #1decembrie #1decembrie🇷🇴 #lamultianiromania
În drum spre Republica Moldova ❤️ . . #usr #1 În drum spre Republica Moldova ❤️
.
.
#usr #1decembrie #femeiinpolitica
Am discutat alături de colegii de la @usr_barlad Am discutat alături de colegii de la @usr_barlad despre situația economică și criza facturilor la energie după un an de guvernare PSD-PNL. Am vorbit despre #carteaneagra a guvernării lansată de USR dar și despre soluții pentru ca România să se poată dezvolta pe viitor
.
.
.
#usr #uniuneasalvatiromania #femeiinpolitica #românia #vaslui
Din nou despre #facturi, #energie și #investiții Din nou despre #facturi, #energie și #investiții în producția de energie - singura soluție pentru a pune punct crizei energetice.

#usr #bucuresti #românia #femeiinpolitica
Le-am stricat săptămâna stimabililor parlamenta Le-am stricat săptămâna stimabililor parlamentari din majoritate. Mi-a spus-o chiar președintele de ședință de la PSD (urmăriți până la final).

Le-am spus că avem pe ordinea de zi ordonanța de prelungire cu 6 luni a mandatelor președintelui, vicepreședintelui și a doi membri din conducerea ANRE și că ar trebui respinsă.

Numai Dumitru Chiriță, președintele ANRE, a prins un “cadou” de 72.000 de euro pentru cele 6 luni de mandat în plus. Din păcate, oamenii din PSD și PNL nu cunosc sentimentul de rușine. Pentru ei a fost mereu mai important să își aranjeze oamenii în posturi călduțe.

Această conducere a ANRE nu a făcut nimic pentru a proteja românii de creșterile de prețuri și pentru a încuraja investițiile. La televizor PNL dădea vina pe ANRE pentru haosul din energie, iar PSD dădea vina pe ministrul Energiei. Ce să vedeți ? PSD a votat pentru ca Virgil Popescu să rămână în funcție chiar aici în parlament, iar PNL a adoptat în Guvern prelungirea mandatelor la ANRE.

Minciunile si bătaia voastră de joc va lua sfârșit. Românii vă văd și nu vă vor ierta.
Despre #weekend-ul acesta cu colegii de la #USR . Despre #weekend-ul acesta cu colegii de la #USR
.
.
.
#bucuresti #romania #femeiinpolitica
România-Samoa #Haka România-Samoa #Haka
Load More Follow on Instagram

Copyright © Cristina Prună. Toate drepturile rezervate.

Politica de confidențialitate
Politica privind fișierele cookie