[email protected]
Cristina Prună Cristina PrunăCristina Prună
  • Home
  • Despre mine
    • Despre mine
    • Echipa mea
  • Activitate
    • Declarații
    • Inițiative legislative
    • Evenimente
    • Audiențe în stradă
    • Comisia de industrii și servicii
    • Vot în Plen
  • Știri
  • Contact
Donează
  • Home
  • /
  • Știri
  • /
  • Primele două proiecte USR, aprobate în Consiliul General

Primele două proiecte USR, aprobate în Consiliul General

June 30, 2017 Caterina No Comments Comunicate, Știri Bucuresti, consilieri USR, consiliu general, Manuela Muresan, Raluca Teodor, spitale, sterilizare

Două proiecte inițiate de consilierii USR au fost adoptate, vineri, în ședința Consiliului General al Municipiului București. Primul proiect este dedicat pacienților din spitalele publice bucureștene care vor fi bine primiți și îndrumați ușor spre secțiile la care au nevoie să ajungă. Al doilea proiect este un proiect de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor pentru a reduce numărul animalelor abandonate.

„Aceste proiecte au stat în sertarele Primăriei aproape un an de zile. Ne bucurăm că cele două proiecte, foarte benefice pentru bucureșteni, au fost votate astăzi inclusiv de consilierii majorității. Votul tuturor cetățenilor Bucureștiului a fost astăzi respectat”, a declarat Raluca Teodor, consilier general din partea USR.

Proiectul de îmbunătățire a signalisticii și serviciilor de recepție în spitalele din subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, depus încă din data de 20.10.2016, are ca scop îmbunătățirea experienței pacienților și eficientizarea activității spitalelor. Proiectul impune spitalelor obligația de a asigura panouri informativeși personal calificat, altul decât cel de la firmele de protecție și pază, care să îndrume pacienții și vizitatorii.

”Se impune să acționăm pentru ca pacienții să fie tratați cu respect și profesionalism încă din momentul în care pășesc pragul spitalului”, a explicat inițiatoarea proiectului Cristina Prună, fost consilier general, actual deputat de București. Tot ea a precizat că „după 9 luni, de când am depus proiectul, majoritatea PSD-ALDE a acceptat în sfârșit că bucureștenii merită spitale de secol 21. Proiectul acesta, susținut inclusiv de Colegiul Pacienților, va diminua timpul pe care pacienții îl vor petrece în spital, încercând să ajungă la secția dorită. O inovație pe care o aduce proiectul în spitalele din București este solicitarea evaluării serviciilor oferite de spitale, la ieșire dar și online. Trebuie să promovăm concurența pentru a crește calitatea serviciilor în spitalele bucureștene”.

Proiectul de sterilizare gratuită a animalelor fără pedigriu, depus din 24.11.2016, vizează diminuarea numărului câinilor și pisicilor de pe străzi în mod civilizat, dar și efectuarea de economii la bugetul local prin reducerea activității de capturare a animalelor fără stăpân. Acest proiect a fost inițial lansat la primăria Sectorului 1 de către consilierul local USR, Manuela Mureșan, iar ulterior a fost preluat de consilierii USR și la nivelul CGMB.

”USR a îndeplinit astăzi în cadrul Consiliului General un proiect important din programul său de administrare propus în campania de anul trecut. Prin adoptarea acestui proiect, Bucureștiul se înscrie în rândul orașelor civilizate care acordă facilități iubitorilor și posesorilor de animale, fără posibilități materiale”, a afirmat Manuela Mureșan.

În sertarele primarului Gabriela Firea mai sunt patru proiecte depuse de consilierii USR care așteaptă să fie puse în discuție în ședințele Consiliului General. Consilierii USR au fost nevoiți să depună, la sfârșitul lunii mai, o plângere penală la adresa primarului general Gabriela Firea, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât timp de mai multe luni a refuzat sistematic să pună pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului General al Municipiului București proiectele ce veneau din partea USR.

Share:
prev post next post

Leave a Comment Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Caută

Articole recente

  • Vot al normalității în Comisia pentru muncă și protecție socială.
  • USR propune măsuri pentru scăderea prețului la benzină, motorină și GPL
  • Deblocăm investițiile în producerea de energie
  • Moțiunea simplă împotriva ministrului Virgil Popescu a fost băgată sub preș de PNL și PSD
  • Priorități pentru criza energetică în noua sesiune parlamentară

Arhivă

Footer logo

Link-uri utile

  • Viziunea și angajamentele USR PLUS
  • Comisia pentru industrii și servicii
  • Tineri în politică

Instagram

Instagram Feed Not found Please enter valid Access Token.(Enter Access Token)

Copyright © Cristina Prună. Toate drepturile rezervate.

Politica de confidențialitate
Politica privind fișierele cookie